Considerat de Cristi Borcea cel mai promitator fotbalist al lui Dinamo, Marius Alexe nu reuseste sa revina la forma care il adusese pe lista unor echipe puternice din strainatate. In birourile din "Groapa" se vorbeste despre influenta negativa pe care ar avea-o relatia cu Andreea Preda, o situatie similara cu aceea prin care a trecut de curand Mihai Costea la Steaua din cauza idilei cu Daniela Crudu.
Debutul dezastruos al „alb-rosilor” in 2012 i-a facut pe conducatorii „cainilor” sa caute tapi ispasitori. In colimatorul lor au intrat mai multi jucatori. Printre acestia se numara si Marius Alexe. Asteptat sa „explodeze” dupa o accidentare grava, care i-a blocat ascensiunea anul trecut, Alexe a „legat” o serie de partide mai putin reusite. Astfel, sefii au incercat sa caute explicatii pentru forma slaba a mijlocasului stanga. Daca initial au crezut ca este vorba despre un blocaj psihic, cauzat de disparitia tragica a tatalui sau la inceputul acestui an, acum sefii ar mai fi gasit o varianta. Astfel, la urechile acestora ar fi ajuns cateva povesti legate de influenta pe care actuala iubita a lui Marius Alexe, Andreea Preda, o tanara managera a unui club de fite, o are asupra fotbalistului. Desi cei doi nu pierd noptile in cluburi, oficialii dinamovisti ar fi aflat ca mijlocasul vine stors de vlaga la antrenamente si au de gand sa il bage in sedinta pentru a-i atrage atentia asupra modului in care isi gestioneaza energia in afara gazonului.